Concerte:
Iris 25 de ani de vis
Pe 27 septembrie, Iris va sarbatori 25 de ani! Evenimentul va avea
loc pe Aeroportul International Baneasa. Invitati speciali: Uriah Heep.
Ce fac artistii inainte de-a urca pe scena? Dar dupa? Ce vorbesc? Cum se comporta?
Sint altfel decit noi? Acestea sint intrebari pe care multi dintre noi ni
le punem. Unora le-am gasit raspuns in aceasta vara, la Costinesti, cind,
pentru aproape doua zile, am fost umbra uneia dintre cele mai iubite trupe
rock romanesti: Iris. Cind am ajuns, la Costinesti ploua cu galeata. Putin
dupa ora 18.00, prima masina a baietilor de la Iris a oprit in parcare. Ploua
marunt si des. Din ea au coborit Cristi Minculescu, solistul vocal, si Cosmin
Nicoara, impresarul trupei.
“Sintem foarte pretentiosi cu noi”
Cosmin e impresarul nostru din februarie, din timpul inregistrarilor la “Matase alba”, ne lamureste Cristi. Impresarul este pentru noi un fel de cap limpede pentru voi, ziaristii. La spectacole, noi, astia care cintam, avem o anumita stare, cu totul speciala. Iar el e acolo ca totul sa iasa bine...
E atent la vestiar, sa fie acolo alcoolul mic, sa ai o portocala... (ride). A doua zi dupa cintare, tragem impreuna concluziile. Sintem foarte pretentiosi cu noi. Cind au existat discutii intre noi, niciodata nu au dat in reprosuri”, ne lamureste Cristi Minculescu. Probe de microfon. Ploaia s-a oprit. “Semn bun. Uite ca se risipesc norii”, se comenteaza in jur. Nici nu ies bine baietii din receptie, ca tinerii “pe faza” ii abordeaza, rugindu-i sa faca poze cu ei si sa le ofere autografe. Artistii nu refuza pe nimeni. “Hei, Cristi! Bine-ai venit!”, il saluta zgomotos pe Minculescu ospatarii unei terase pe linga care trecem.
Concertele rock erau fructul oprit
“Imi amintesc cind am cintat aici in august '85. Atunci s-a facut,
la Teatrul de vara, o replica, pastrind proportiile, la Woodstock. Concertul,
prezentat de Andrei Partos, a inceput la rasaritul soarelui si au cintat Progresiv
TM, Pro Musica, Celelalte Cuvinte, Rosu si Negru, Compact, Holograf. Noi am
cintat pe la 6 dimineata. Era prima mea cintare cu Iris la Costinesti. Ma
intorsesem la Iris in februarie 1985. Pina-n '89, la Costinesti, n-aveai loc
pe plaja. Inclusiv ca spirit, in statiune, una era pina-n '89, alta-i acum.
Atunci, concertele rock erau fructul oprit. Era greu sa discerni cine vine
strict pentru rock, pentru ca un astfel de eveniment, aflat tot timpul sub
cenzura si haituiala, aduna foarte multa lume. Inainte de fiecare concert,
aveam parte de multe, prea multe atentionari. Ni se spunea sa nu punem publicul
sa aplaude, pentru ca-i incitam, sa nu ne miscam prea mult, sa nu cintam piese
dure sau piese de afara. Toate trupele erau atentionate, mai ales la galele
rock din tara, dar in special noi.
Probe de microfon. Nelu e deja pe scena, la tobe. Isi fac aparitia Doru Borobeica,
basistul, si Valter Popa, chitaristul formatiei. Ramasera in urma cu masina
si au oprit direct la teatru. “Aduceti chitarele, le spune Nelu, incepem
probele”. “Hai, toba mare, premier, monitor! Sa auzim... Toba
mare merge?”, continua el discutia cu cei de la pupitrul de sunet. In
citeva clipe, Teatrul de vara rasuna de sunetul tobelor si chitarilor. Se
intrerup doar cind ceva e in neregula. Cristi coboara “in sala”,
ascultind sunetul instrumentelor din fata, dreapta, stinga scenei si de la
pupitrul de sunet. Cind “sculele” sint reglate, urca si cinta
un refren. Totul e OK.
Cintam fiecare concert ca si cum ar fi fost ultimul
Stii, in acea perioada, noi cintam fiecare concert ca si cum ar fi fost ultimul.
La Miercurea Ciuc, pe 19 aprilie 1988, am patit-o rau. S-a semnat atunci un
contract in care ne angajam sa nu folosim in concert lumini colorate, efecte
pirotehnice, fum, sa nu sarim pe scena. Bineinteles ca n-am respectat nimic.
Si a iesit mare balamuc. Ne-au suspendat definitiv. Am avut noroc cu un tip
care lucra la Ministerul Culturii, Florin Lincan, care a ascultat si varianta
noastra si ne-a obtinut o suspendare pe trei luni. Ce-a fost in sufletul nostru,
nu pot sa-ti spun. Credeam ca nu vom mai cinta niciodata. Abia dupa doua luni
am aflat ca pina la urma mai avem o singura luna de suspendare. Suspendarea
aia a fost cea mai grava. Au mai existat doua, de cite trei luni, in '80 si
'82, din acelasi motiv: popularitate deranjanta pentru regimul trecut. La
suspendarea definitiva se dorea eliminarea muzicii rock din Romania, iar noi
eram considerati exponentul cel mai reprezentativ si popular. N-a tinut insa
pentru ca Dumnezeu ne iubeste foarte mult. Pe 13 august 1988, am reintrat
in posesia atestatului si am cintat la Neptun. Cum ne-a primit lumea?
Extraordinar! Chestiile astea ne sporeau popularitatea.
In culise. La Teatrul de vara e plin ochi. Cind am ajuns, pe scena se produceau
trupe artistice studentesti din tara. Boro, Valter si Cosmin se asaza la pianul
ce trona intr-una dintre incaperile din culise si incep sa cinte tustrei,
plini de verva, melodii din repertoriul celor de la Beatles, Van Halen si
Holograf. Nu peste mult timp, apar Nelu si Cristi. Dau interviuri, fac fotografii
cu fanii, ofera autografe. Citiva tineri fredonau deja refrene din repertoriul
celor de la Iris.
Renascuti din cenusa
“Totul a reintrat in normal pina pe 29 august 1990, cind trupa a avut
iar un moment de cumpana, o data cu acel incendiu in care ne-am pierdut sculele.
S-a produs un scurtcircuit in Discoteca Tiffanny, a ars totul, in afara de
tobele lui Nelu, pe care le-a salvat un baterist de la alta trupa, care trecea
pe-acolo. Ne-u ajutat multi atunci cu bani, si din public, si din trupe. Au
cintat pentru noi atunci, pentru a ne incuraja, Progresiv TM, Pro Musica,
Rosu si Negru, Compact, Holograf... A fost un gest de solidaritate extraordinar.
Banii ne-au fost oferiti pentru a ne cumpara alte instrumente. Iar Costi Camarasan,
sa-i dea Dumnezeu sanatate, i-a oferit lui Valter un amplificator si-o statie
din dotarea Compactului. Stii care-i culmea, ca toate aceste ghinioane au
fost pina la urma in avantajul nostru. E un destin pe care nu l-a comandat
nimeni, asa a fost”, ne povesteste Cristi.
Concertul. Soseste si momentul cel mai asteptat al serii. Iris urca pe scena
in aplauzele si uralele tinerilor. “Buna seara, prieteni!”, ii
saluta Minculescu si “sala ia foc”. “Mirage”, “Cine
ma striga in noapte”, “Sa nu crezi nimic”, “Baby,
Baby”, “Floare de Iris”, “Somn bizar” si toate
celelalte piese sint cintate de Cristi impreuna cu cei peste 3.000 de tineri
prezenti. O jumatate de ora a trebuit sa treaca de la finalul incendiar, pentru
ca multimea sa se risipeasca si baietii sa poata iesi din culise. Printre
masini, la lumina brichetelor, au oferit autografe si au facut din nou poze
cu fanii.
Nu ne-am dezis de stilul nostru
“Cum se naste o piesa Iris?”, il intreb pe Cristi. “N-o poti programa. Vii la sala de repetitii si poti astepta sa-ti vina inspiratia ore in sir fara sa iasa nimic. Alteori, piesa se creeaza imediat. Spre exemplu, “Baby, Baby”, in forma bruta, a fost facuta in 15 minute. “Somn bizar” si “Casino”, la fel. Intii se face muzica si pe urma versurile. Se porneste de la o idee si pe urma le imbinam, fiecare cit si cum poate. Iar versurile, pina a venit Mihai Godoroja, le faceam numai eu. Am facut texte pentru aproape 50 de cintece. De cind a venit el, le cream impreuna. La “Ultimul dejun” si “Somn bizar” textele sint semnate exclusiv Mihai Godoroja. E munca multa. Cu “Matase alba”, ca produse Iris pe vinil, caseta si CD, se fac 15 albume. Acesta se va lansa o data cu spectacolul “Iris - 25 de ani”. Cu fiecare piesa, incercam sa ne punem in locul publicului, dar uneori e greu sa intuiesti ce vrea si cum ar recepta acesta o piesa noua. Poate a contat si faptul ca nu ne-am dezis de stilul nostru, de-a lungul timpului”. Cristi maninca fotbal pe piine. Pe bancutele din curte am stat, a doua zi de dimineata, cu Cristi Minculescu la o cafea luata de la automat, ascultindu-l cu mare placere cum povesteste despre fotbal, Universitatea Craiova, debutul lui Ilie Balaci. Este uimitor cit de exact isi aminteste minute, faze de meci, goluri. Cristi e un fan inrait al Universitatii si un microbist infocat. Citeva tinere emotionate se apropie si ii cer lui Cristi autografe cu dedicatie, pe vederi. Ne bem cu totii cafeaua si, pe rind, o pornim spre Bucuresti, spre casa. La Costinesti iesise soarele...
“Sint atitea generatii care ne-au dus in spate”
“De ce credeti ca sinteti atit de iubiti?”, l-am intrebat pe Cristi Minculescu. “A contat si creatia noastra, de-a lungul timpului, si productiile pe care le-am facut, mai ales cu Mihai Godoroja ca producator muzical. Important a fost si cum arata trupa in particular. Mi-e greu sa vorbesc despre trupa, as fi subiectiv. Dar incerc sa ma pun in locul lor Stii, multi din trupa au plecat datorita unei presiuni psihice foarte mari, iar noi i-am inteles. Dar era pacat ca o formatie care a inceput fulminant, in 1977, sa nu reziste. Suporterilor Iris le-a placut probabil incrincenarea asta pozitiva pe care am avut-o noi, in ciuda haituielilor si cenzurarilor. Sint atitea generatii care ne-au dus in spate. Probabil, cuvinte destule sa le multumim n-o sa avem niciodata. Nu sint clisee. Asa a fost si asa va fi.”
Sursa: Evenimentul Zilei