VERDE-N FATÂ cu Marius Tucã
Minculescu nu a avut niciodatã carte de muncãMuzicã,
bani, bãuturã si femei, dar si familie, copii si prietenie în
interviul lui Marius Tucã cu Cristian Minculescu si Nelu Dumitrescu
de la Iris.
25 de ani fãrã carte de muncã
Membrii trupei Iris au depãnat amintiri în redactia „Jurnalul
National“ cu putin timp înaintea concertului aniversar care s-a
desfãsurat asearã
Înainte de aniversarea unui sfert de veac de existentã, trupa
Iris a stat de vorbã cu Marius Tucã. În redactia „Jurnalului
National“, Cristi Minculescu, Nelu Dumitrescu, Valter Popa si Doru Borobeicã
au oferit autografe si si-au regãsit vechi prieteni. Mai mult, liderul
formatiei, un microbist convins, a dat si un pronostic pentru meciul de sâmbãtã
dintre Dinamo si Rapid: „Egal. Ca sã batã Craiova!“.
Marius Tucã si cei patru „irisi“ au depãnat amintiri,
au rememorat, plini de nostalgie, anii ’80, când Iris era una
dintre cele mai hãituite trupe, si au vizitat redactia. În fiecare
sâmbãtã, puteti citi interviurile, „verde-n fatã“,
realizate de Marius Tucã cu personalitãtile
momentului.
• Marius Tuca (M.T.): Când ati cântat prima datã?
Cristi Minculescu (C.M.): Neoficial, la petreceri, prietenii mei mã
puneau sã cânt la „ceaiuri“, sã reproduc sunete
la modã, o datã cu banda. Cântam cu entuziasmul aferent
vârstei de 13-14 ani.
•M.T.: Stiai versurile?
C.M.: Nu de pe bandã, dar mã bucuram cã eram acceptat
la petrecerile astea. Am ascultat mult rock din afarã si nu eram la
curent cu trupele noastre, nu stiam nimic despre rock-ul românesc pânã
am auzit Mondial.
•M.T.: Când se întâmpla asta?
C.M.: Asta se întâmpla în ’69-’70. Trupele românesti
nu le ascultasem pânã atunci, nu aveam cum. Ne povestea mama
de Sincron, apoi Phoenix si nu i-a pãrut rãu când am plecat
cu cei de la Phoenix în mai 1977, a fost un soc si am fost si exmatriculati
cei care am fost la concert. Stiam si de Iris cã existã, nu-i
vãzusem, vãzusem tricourile pe care le purtau cei foarte tineri.
Mi-am dat seama cã înseamnã ceva la momentul ãla.
•M.T.: Deci tu ai ascultat întâi muzica rock strãinã
si dupã aceea muzica rock româneascã. Nelu Dumitrescu,
cum s-a înfiintat formatia Iris?
Nelu Dumitrescu (N.D.): Venind din armatã, aveam 20 de ani, m-am dus
la clubul unde lucram sã vãd ce se întâmplã.
Acolo am dat de doi bãieti, Nutu si Emil, care repetau. Asa m-am cunoscut
cu ei. Lor le-a plãcut de mine cã eram un luptãtor, desi
pe vremea aceea stiam sã bat la tobe abia douã ritmuri. La sfârsitul
anului 1975 ne-am adunat toti si m-au întrebat dacã nu vreau
sã facem o formatie de rock, sã facem turnee, sã compunem.
•M.T.: Care au fost cele trei piese?
N.D.: Doar douã stiu: „Tara adevãrului“, „Luminã“
si „Ape curgãtoare“.
•M.T.: Asta era în ’77, acum 25 de ani.
N.D.: Da.
•M.T.: Cristi, nu erai în formatie, pe atunci ascultai ceva de
Iris?
C.M.: Nu, dar stiam cã-nseamnã ceva în muzica rock româneascã.
Eu rãmãsesem chitit tot pe muzicã strãinã.
Apoi am primit o propunere de la un coleg de liceu sã dau probã
ca solist vocal la formatia Harap Alb, care activa la Ateneul Tineretului.
•M.T.: În ce an era?
C.M.: Dupã ce am terminat armata, în iulie 1979, am dat probe.
M-au acceptat. Primul meu spectacol a fost cu Harap Alb, pe Aleea Trandafirilor
din Herãstrãu, în fata a 10.000 de oameni.
•M.T.: Când te-ai vãzut în fata a 10.000 de oameni,
ce-ai fãcut?
C.M.: Eram socat, dar am putut cânta. Pânã la urmã
a iesit bine.
•M.T.: Dupã aceea ai ajuns la Iris. Ai avut carte de muncã?
C.M.: Nu.
•M.T.: Nelu, tu ai?
N.D.: Am avut.
•M.T.: Deci singurul care nu are carte de muncã e Minculescu.
Pãi, si tu ce-ai sã faci fãrã carte de muncã?
C.M.: Pãi, a crescut pensia acuma…
N.D.: Pensia care o s-ajungã pe ziare si flori…
•M.T.: Dacã îti cere cineva cartea de muncã, tu
n-ai carte de muncã?
C.M.: N-am. Sau oi avea, nu stiu, nu mã intereseazã.
•M.T.: E prima datã când aud de cineva cã n-are
carte de muncã. Bun, si cum ti s-au pãrut bãietii atunci
când ai ajuns în formatie, în 1980?
C.M.: Noi aveam mult entuziasm si ne aruncam, cum se spune, cu capul înainte,
dar uneori mai si greseam, exageram, eu tipam foarte mult, nu cântam,
nu frazam corect, nu terminam strofa de cântat. La primul spectacol
în noua formulã, 5 februarie 1980, atunci când nu am avut
eu voie sã intru, nu m-a lãsat portarul si am cumpãrat
o sticlã de votcã.
•M.T.: Si eu când m-am dus la prima emisiune nu m-a lãsat
portarul, m-a întrebat cine sunt si foarte greu, cu interventii, m-a
lãsat sã intru în studio, cã începea emisiunea.
Si te-ai dus si portarul a zis: „Tu cine esti?“. Aveai pãrul
lung?
C.M.: Aveam pãrul lung, dar portarul stia vechea formulã, cu
Sorin Chifiriuc…
•M.T.: E la noi.
C.M.: Cã e la noi, da. Ce m-a dat pe spate a fost cum cântau
ei doi, Nutu (n.r. – Nutu Olteanu, primul chitarist de la Iris) si cu
Nelu, în regim „live“. La repetitie, stii cum e, te mai
protejezi… Dar la regimul ãsta „live“ realmente am
rãmas socat.
•M.T.: Care a fost primul cântec pe care l-ai învãtat
si l-ai cântat la ei?
C.M.: Mi se pare cã un Aerosmith, nu mai stiu.
•M.T.: Si o melodie a noastrã?
N.D.: „Si mã-ntorc acasã“, dacã nu mã-nsel.
Da, am fãcut noi o piesã acasã, nu, cã nu e pe
nici un album…
•M.T.: Spune-mi un vers!
C.M.: „Bãtrânul verde mal/ Mai bine pe drum/ Sãrutã
apa dulce/ Ce-l macinã acum“.
•M.T.: Ati mai cântat în concerte melodia asta?
C.M.: Nu. Acum am reorchestrat-o si sperãm sã prindã.
•M.T.: Care erau atuurile voastre, Nelu?
N.D.: Pentru cã Irisul era ceva tineresc, ca si acum, emana energie,
fãceam parte din public noi. Deci nu eram niste bogãtasi. Ca
si acum.
•M.T.: Care erau formatiile cu care concurati? Care erau pe piatã
atunci?
N.D.: Pãi, pânã în ’80 erau trupele care erau
în acea perioadã – Sfinx, Rosu si Negru…
•M.T.: Trupele mari ale rock-ului românesc.
N.D.: Da, bineînteles – Phoenix, Flux, erau o grãmadã.
•M.T.: Si dupã ’80, cu cine ati rãmas în competitie?
N.D.: Sfinxul a rãmas si dupã ’80, erau cântãri
cu Vali Sterian, erau o grãmadã de formatii, dar usor au început
sã aparã Compactul, prin ’82, Holograful mai dupã
aceea.
•M.T.: Practic, voi erati atunci cam singura formatie de rock; mai erau
formatii de rock, rock dintr-ãsta autentic cum fãceati voi?
N.D.: Noi întotdeauna am încercat sã cântãm
mai spre instinct primar. N-am încercat niciodatã sã ne
schimbãm stilul din motive comerciale. Ar fi o capcanã foarte
periculoasã, din ratiuni de vânzãri. Probabil cã
asta a contat si în ceea ce priveste atasamentul si simpatia publicului.
•M.T.: Din ce izvora muzica voastrã? Cine compunea muzica si
textul?
N.D.: Tot eu, tot eu.
•M.T.: Si de unde izvora, din experienta de viatã, din viata
de zi cu zi?
N.D.: De când ne-am nãscut si de când ne-au fãcut
pãrintii nostri, cred cã aveam noi în sânge, nu
ne-a plãcut niciodatã sã ne dãm sofisticati, sã
facem lucruri grele. Puteam. Dar am zis: „Bã, nu e bine sã
ne legãm dacã nu le simtim noi“.
•M.T.: Deci muzica voastrã reprezintã, a reprezentat si
reprezintã ceea ce ati simtit voi, în a face muzicã de
fapt.
N.D.: Exact cum suntem noi. Fãrã aere, fãrã…
•M.T.: Ati câstigat bani în perioada aia?
N.D.: Minculescu, am câstigat bani?
C.M.: Aveam bani cât sã trãim decent, dar era o presiune
extraordinar de mare în ceea ce priveste atentionãrile pe care
le primeam de la Ministerul Culturii, cenzura nonstop, si un fel de hãituialã,
nu la propriu, mai mult stresul ãsta…
•M.T.: Cred cã Iris a fost una dintre cele mai hãituite
formatii dupã anii ’80?
N.D.: Da, ei, cei care ne atentionau, nici nu stiau cã la concerte
veneau nepoti sau copii de demnitari ai regimului de tristã amintire.
Ne-au suspendat douã-trei luni si nouã ne-au fãcut un
serviciu, pentru cã dupã aceea publicul a crescut exponential.
Ultima suspendare, în ’88, trebuia sã fie definitivã.
Sã spunã: dom’le, dacã pe Iris i-a terminat, restul
sã lase ciocul mic si capul jos!
•M.T.: Deci vouã vi s-a spus ciocu‘ mic încã
de mult…
N.D.: Îti spun sincer, ne-au mâncat zilele. Era la început.
Eu eram, sã zicem, mai cerebral un pic. Fiecare concert pentru mine
era asa: în loc sã-mi vãd de treabã, aveam o fricã,
mã durea stomacul: „Cristi, usor, nu te duce acum, mai stai linistit
sã nu cazi pe jos!“. Eu stiam. Mã uitam la el: „Mai
linisteste-te!“. Muream. Si: „Mã, vrei sã ne desfiinteze?“.
El lupta mai departe.
•M.T.: Cred cã de multe ori vã cenzurati voi.
C.M.: Da, da, încercam, dar nu puteam.
N.D.: Pentru cã publicul se manifesta în functie de cum procedam
noi pe scenã.
•M.T.: La un concert Iris la Caracal m-a luat Militia doar pentru cã
m-am ridicat în picioare. Si mi se pãrea absurd sã stai
jos si sã aplauzi Iris ca la Operã sau în concert de camerã.
C.M.: Pânã la urmã avea sens sã cântãm
fiecare la spectacol ca si cum ar fi fost ultimul. Aceasta era senzatia si
asteptam într-o zi sã fim chemati si asa s-a întâmplat
când ni s-au ridicat atestatele, în mai 1988. Ironia sortii: la
prânz a apãrut „Iris trei“ si seara ne-au luat atestatul.
•M.T.: Dar voi în 1989 ati scos patru albume.
C.M.: Cu mari probleme. Primul se datoreazã domnului Adrian Pãunescu,
fãrã discutie. A vorbit dânsul la telefon cu cei de acolo.
•M.T.: Cine stabilea tirajul sau numãrul copiilor?
C.M.: Ei. Pe vremea aia nu era sistemul ãsta de showbiz, care, din
fericire, începe acum sã functioneze si la noi. Noi primeam spatii
pentru înregistrãri si ne duceam sã înregistrãm
albumul indiferent de starea în care ne aflam. Trebuia sã-l terminãm
într-o sãptãmânã, cam 6-8 ore într-o
zi. De vânzãri nici nu putea fi vorba. Luam maximum 2.000-2.500
de lei de persoanã pentru un album.
•M.T.: Când a venit Valter Popa?
N.D.: A început sã cânte cu noi în februarie 1986.
•M.T.: Si formatia a rãmas în formula asta de când
au venit ei doi?
C.M.: Da, au mai fost Mihai Alexandru la chitarã (douã albume)
si altii, dar pilonii au fost Cristi Minculescu, Nelu Dumitrescu, Popa Valter,
Boro.
•M.T.: Si în tot acest timp au existat familiile voastre? Aveti
copii?
N.D.: Eu am un bãietel. În ’83, când a apãrut
Cristi l-am cãrat dupã mine de la doi ani, îi dãdeam
sã mãnânce la tobe.
•M.T.: Cristi Minculescu are doi smecheri, doi gemeni care în
martie fac 25 de ani. Au fost si ei fani Iris?
C.M.: Nu. Ascultau si alte formatii. Acum eu mã bucur cã atâta
timp cât mai vin în tarã mai ascultã, pe lângã
Iris, si legendele rock-ului mondial. Dar sunt plecati amândoi din tarã.
•M.T.: L-am vãzut recent pe bãiatul tãu si e blond.
Seamãnã cu maicã-sa.
C.M.: Normal. Fata seamãnã cu mine.
•M.T.: Si Rodica Minculescu, sotia ta, cum te-a suportat în toti
acesti ani?
C.M.: A contat cel mai mult cã ne cunosteam înainte de a mã
apuca eu de cântat. Este lângã mine pentru ce sunt ca om
si nu pentru cã sunt persoanã publicã. Plecãrile
si venirile fac foarte bine unei cãsnicii. Am avut, vã zic sincer,
mare noroc.
N.D.: Mie mi se strânge inima când sunt plecat de Sãrbãtori.
E starea aia pe care o ai când se pregãteste lumea de Sãrbãtori
si tu nu esti acasã.
•M.T.: Tu esti pe scenã si departe de casã.
N.D.: Da, dar publicul are grijã sã nu ne simtim singuri.
•M.T.: Cine a dat denumirea de Iris si de ce?
C.M.: Se pare cã de la Nutu a venit ideea, am încercat mai multe
denumiri, le-am refuzat si a venit Iris, o floare.
N.D.: … si zeita Iris, care în mitologie se spune cã face
legãtura între zei si Pãmânt.
•M.T.: Sã vorbim putin si despre concert. De ce formatia Uriah
Heep?
C.M.: A fost propunerea producãtorului muzical Mihai Godoroja. Probabil
a contat mult si varianta pe care le-am propus-o noi la o piesã monumentalã
a lor, „Lady în Black“, piesã de exact acum 30 de
ani. S-a legat si de aniversare, faptul cã vor cânta si ei o
orã si ceva.
•M.T.: Parcã deja sunt douã concerte, concertul vostru
si concertul lor.
C.M.: În primul vom prezenta albumul nou „Mãtase albã“,
apoi vom cânta piesele noastre vechi si apoi vom face noi o retrospectivã
a muzicii dânsilor de-a lungul anilor. La final, mai mult ca sigur cã
vom cânta împreunã „Lady in Black“, varianta
noastrã care este si pe albumul „Mãtase albã“.
•M.T.: Tu de ce le spui „dânsii“?
C.M.: Pãi, asa este normal, pentru cã ei sunt una din legendele
muzicii.
•M.T.: V-ati gândit si la altã formatie pentru concertul
ãsta aniversar?
N.D.: La Whitesnake, care au mai fost odatã si am deschis noi concertul
acestui grup extraordinar.
•M.T.: V-ati gândit si la AC/DC?
C.M.: Da.
•M.T.: Dar mai cântã?
C.M.: Cântã, nu foarte des, dar ceea ce e extraordinar este cã
au aceeasi implicare în cântãri ca acum 10-20 de ani.
•M.T.: Vreau sã te întreb: vocea de unde o mostenesti?
C.M.: De la mama, mama are antecedente, a cântat în cor.
•M.T.: Într-o formatie, ceva?
C.M.: Îsi face acum, cu colegele din bloc.
•M.T.: Mama ta, ca si tine, sunteti fani ai „U“ Craiova.
De unde ti se trage?
C.M.: De la unchiul meu, Puiu Garboveanu, care m-a dus la un meci cu Steaua
când aveam 5 ani si m-a entuziasmat atmosfera, atasamentul publicului.
Apoi am apucat echipa cu Oblemenco si apoi echipa cu Ilie Balaci. Am vãzut-o
de atâtea ori si mã bucur cã a revenit entuziasmul acela
specific zonei. Sper sã-si tinã promisiunea de a fi în
primele 10 si sã fie acolo spre Cupele Europene.
•M.T.: Nu am mai câstigat de mult campionatul, ar trebui sã
mai luãm si noi un campionat.
C.M.: Nu ar fi rãu.
•M.T.: Tii cu Craiova pentru cã esti oltean? Te simti oltean?
C.M.: Da, sunt oltean, m-am nãscut la Pitesti, dar am fost dus la Craiova
la 2 ani si mi-a plãcut foarte mult, sentimental. Este zona cea mai
fierbinte.
•M.T.: Pânã când ai stat în Craiova?
C.M.: Pânã în 1974, dupã care am venit în
Bucuresti.
M.T.: Ai o memorie fantasticã când este vorba de Craiova. Stii
toate meciurile?
C.M.: Nu chiar asa, stiu ceea ce îmi convine.
•M.T.: Tinuta care ai adoptat-o în acesti ani era provocatoare,
sãrea în ochi pe scenã.
C.M.: Deoarece muzica era un stil protestatar pânã în 1989,
nu am vrut sã socãm, dar rock-ul implicã un anumit comportamernt,
o anumitã vestimentatie, eu am rãmas conservator, nu am renuntat
la pãrul lung nici acum, cât mai e.
•M.T.: Tu, Cristian Minculescu, ai fost mentorul multor tineri si asta
din 1980. Te-a marcat asta?
C.M.: Nu, dar m-am bucruat foarte mult.
•M.T.: Toatã trupa a însemnat foarte mult în anii
acestia, dar imaginea a fost Cristian Minculescu. Ai fost invidiat de colegii
tãi?
C.M.: Nu, poate din când în când au fost si momente gele,
dar ne-am ajutat reciproc. Eu sunt un anumit Minculescu într-un anumit
context la Iris.
•M.T.: Cum vedeti concurenta cu Holograf?
C.M.: Nu este vorba de concurentã, este o prietenie bazatã pe
respect si stimã reciprocã. Formatia Iris a rezistat si poate
sã facã concurentã si în zilele de azi.
•M.T.: Ce alti solisti vocali ti-au plãcut în România?
C.M.: Îi respect pe toti, stiu ce înseamnã un solist vocal,
dacã rãguseste sare formatia în sus, îi respect
pe toti.
•M.T.: Cum ti-ai pãstrat vocea, Cristi Minculescu, atâtia
ani?
C.M.: Nu am urmãrit chestia asta, consider cã cu cât te
protejezi mai mult cu atât ai probleme, am luat-o ca o a doua naturã.
•M.T.: Vocea ti-ai fãcut-o mai bunã sau mai rea?
C.M.: Mai rece.
•M.T.: Fumatul?
C.M.: Fumatul si se spune cã nu e bine sã schimbi marca.
•M.T.: Te-ai lãsat de fumat?
C.M.: Da, m-am lãsat în 1992–1994, si am luat 30 de kg,
eram ca pomul de iarnã si mâncam foarte mult pe fond nervos.
•M.T.: De bãut?
C.M.: Solistii rock beau…
•M.T.: Pe scenã te-ai urcat beat?
C.M.: Niciodatã.
•M.T.: Spuneti, nebunia cu manelele, au fost mai multe nebunii de fapt,
toate astea au afectat ceea ce înseamnã Iris din 1989?
C.M.: Nici vorbã, succesul este paralel cu aceste genuri care au marele
avantaj cã se realizeazã numai în Limba românã,
dar ne-a diminuat aparitia la radio si la tv. ne auzim mai rar.
•M.T.: Eu cred cã muzica voastrã s-a schimbat dupã
1989.
C.M.: Poate ca mesaj, sigur, dar am încercat la sunet sã fie
mai aproape de ce este afarã. De când a venit Mihai, m-a ajutat
la texte, fãcusem peste 45 de piese si riscam sã mã repet,
m-a ajutat enorm.
•M.T.: S-a schimbat în bine dupã ’89?
C.M.: Asta nu mai spunem noi, ar fi subiectiv, se lucreazã ca afarã,
dar n-avem oameni.
•M.T.: Stiu cã te uiti la tv, la stiri, esti un pasionat de stiri?
C.M.: Când am timp mã uit.
•M.T.: Nu numai atât, te uiti la stiri si faci bancuri cu ele.
C.M.: Recunosc, eu stiu o grãmadã de bancuri, fac bancuri pe
baza greselilor de la televiziune, nu pe baza celor arãtate de televiziune.
•M.T.: Este o mare diferentã între Iris-ul de pe scenã
si cel din viata de zi cu zi.
C.M.: Suntem niste oameni ca în toatã tara. Circulã un
banc: „La noi cântatul este pauzã de bãut“.
•M.T.: Eu nu te-am cunoscut foarte bine, dar stiu cã asta cu
alcoolul este si legendã.
C.M.: Dacã stãm 3 ore în fatã cu un pahar, lumea
zice „mamã ce au mai bãut ãstia“. Este normal,
fiind persoane publice suntem supusi foarte multor zvonuri.
•M.T.: Deci vodcã si nu whisky ?
C.M.: Nu-mi place votca.
•M.T.: Asta cu femeile cum este? Eu cred cã sunt multe femei
care au sãrit de gâtul lui Minculescu.
C.M.: Dar pe mine nu m-a interest palmaresul, ci calitatea. Îmi place
sã fiu simpatizat pentru ceea ce fac.
•M.T.: Deci nu ai amestecat muzica cu patul.
C.M.: Niciodatã.
•M.T.: Si toate fanele îndrãgostite de tine?
C.M.: Acum vin cu familia la concerte.
•M.T.:Ai cântat la un instrument?
C.M.: Da, la chitarã, la alte instrumente nu, nu mã bag.
•M.T.:Care este diferenta dintre publicul de dinainte de ’89 si
cel de dupã ’89?
C.M.: Atunci înainte era fructul oprit si plãcea, acum fiind
multe canale de tv publicul poate sã aleagã, publicul nu s-a
schimbat.
•M.T.: Vin la turnee si cei care vã ascultau acum 15–20
de ani sau numai cei tineri?
C.M.: Iris este ascultat de tinerii de acum 15–20 de ani, dar vin si
tinerii de acum. Ne bucurã mult, multi stiu si din povestile pe care
le spun pãrintii. Sã sperãm cã va dura mult dragostea
publicului.
•M.T.: Sunt 25 de ani. Este absolut incredibil.
C.M.: Oficial sunt 25 de ani, dar neoficial sunt 26 si 6 luni.
•M.T.: Vã multumesc mult pentru interviu, pentru cã ne-ati
vizitat la redactie si sper ca acest concert aniversar sã iasã
foarte bine si sã avem prilejul sã stãm de vorbã
si dupã al doilea sfert de veac.
• Iris este cel mai iubit grup de muzicã rock din România,
o legendã vie a muzicii românesti, care, în cei 25 de ani
de carierã muzicalã, si-a pãstrat fidel publicul, cucerind
pe parcursul timpului noi si noi fani. „Cine mã strigã
în noapte“, „Trenul fãrã nas“, „Pe
ape“, „Strada ta“, „Somn bizar“, „Baby“,
„De vei pleca“, „Sã nu crezi nimic“ sau „Ultimul
mic dejun al lui Bon“ reprezintã numai câteva dintre megasuccesele
grupului de-a lungul anilor. Iris detine un portofoliu muzical bogat, un palmares
discografic incluzând 9 albume, peste 4.500 de concerte sustinute în
diverse turnee, în aproape toate orasele tãrii, în fata
a peste 8 milioane de spectatori.
Discografie:
Iris I (1984)
Iris II (1987)
Iris III (1988)
Iris IV (1990)
Iris 1993 (1993)
Best of Iris (1993)
Lunã plinã (1996)
Iris 20 de ani – Live (1997)
Mirage (1998)
Casino – maxi-single (1999)
Iris 2000 (1999)
De vei pleca – maxi-single (2000)
Athenaeum – dublu album (2000)
Digital Athenaeum (2001)
Da, da, eu stiu – maxi-single (2002)
Mãtase albã (2002)
“Nu ne dãm mari, nu venim cu elicoptere, ci suntem aproape de ei, vorbim cu ei, dãm autografe, ne pupãm cu ei.”Cristi Minculescu
“Cu 2.000 de lei am luat un set de tobe românesti. În 1976
ne-am apucat sã repetãm la Fabrica de mezeluri Popesti–Leordeni.
La un an, în 1977, am avut concert la Polivalentã cu trei piese.“
Nelu Dumitrescu